
Seara lui Mos Nicolae
In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sint cuminti, lasandu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in aceasta zi. Spre deosebire de Mos Craciun, Mos Nicolae nu se arata niciodata. De altfel, povestea darurilor impartite pe furis in aceasta noapte incepe din vechime.
Ce aduce Mos Nicolae
La noi, de Mos Nicolae, copiii cuminti primesc, pe linga dulciuri si jucarii, o legatura de nuieluse frumos colorate, iar cei mai putin cuminti primesc o nuielusa adevarata care sa le aminteasca de o eventuala pedeapsa.
Alte ipostaze ale Sf. Nicolae
O alta ipostaza a Sf. Nicolae este cea de iscoada la diavol. Se spune ca Dumnezeu a facut un contract cu Necuratul ca cei vii sa fie ai lui Dumnezeu, iar cei morti, ai lui Necuratu’. Vazind insa Dumnezeu ca e rau, a trimis pe Sf. Nicolae sa intrebe cine poate sa ia contractul acela de la Necuratul. Si a stat Sf. Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, pina a reusit sa puna unui drac intrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a raspuns: ”Numai acel ce se va naste din Duh Sfint va putea sa-l ia”. Dumnezeu a trimis duhul sau de s-a nascut Hristos. Cind a implinit Hristos treizeci de ani, a mers si a luat contractul si de atunci au ramas oamenii sa fie judecati dupa pacatele lor. Iarna incepe in noaptea de Sf. Nicolae Expresia populara ”S-a dat Sf. Nicolae jos din cui” are radacini in credinta ca sfintul ii ajuta pe hoti in ispravile lor si exprima faptul ca parintii ameninta copiii obraznici, aratind nuiaua doar cu degetul.
Tot in popor se spune ca iarna incepe la Sf. Nicolae. Mos Nicolae este batrin si are barba alba, iar in aceasta zi Mosul isi scutura barba, deci trebuie sa ninga. In aceasta zi, se spune: ”A intinerit Sf. Nicolae”. De regula, de ziua lui apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie, si se spune ca daca Sf. Nicolae a venit pe un cal alb, Sf. Ion va merge pe un cal negru, adica va intoarce iarna. In ziua de Sf. Nicolae incepe ziua sa se mareasca: ”La Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cit se intoarce puiu-n gaoace”, zice poporul. De ziua lui se fac vraji, farmece si pronosticuri meteorologice, se pun crengute de pomi fructiferi in apa pentru a inflori de Anul Nou, ocazie cu care se prognozeaza si rodul livezilor pentru anul viitor.